Aprinde o lumanare pentru cei plecati de langa noi. Dumnezeu sa ii odihneasca, sa le ierte pacatele si sufletele lor sa isi gaseasca pacea.
Nu e deloc usor sa traiesti cu durerea pierderii unui om drag. E cumplit sa te gandesti ca nu mai este langa tine, ca nu il mai poti vedea, nu il mai poti atinge, nu ii mai vezi zambetul, nu ii mai stergi lacrima, nu ii mai auzi vocea.
Cand cei dragi pleaca de langa noi, sufletul ni se chirceste, se strange ca pentru a-i pastra vii in amintiri. Si ei chiar traiesc in noi, in inimile noastre, in tot ceea ce facem cu gandul la ei.
Trimite pe Facebook:
Sa aprindem o lumanare pentru toti cei dragi plecati de langa noi. Sa ne gandim la ei, sa ne amintim cum erau, sa zambim la bucuria gandului ca am avut ocazia de a-i iubi, ca ne-au iubit si ne-au pretuit. Dumnezeu sa ii odihneasca in lumina Lui.
E greu, daca nu imposibil, sa alungi durerea care iti macina sufletul la gandul ca un om drag a plecat din aceasta lume, ca nu va mai fi niciodata fizic alaturi de tine in aceasta viata, insa ne putem consola cu gandul ca a fost o bucurie sa ii avem o vreme alaturi, sa ii iubim, sa le aratam in diverse moduri dragostea noastra pentru ei.
Sa te adancesti si sa te ineci intr-un ocean de tristete nu este o rezolvare si nici nu te ajuta deloc. Persoana draga care s-a stins cu siguranta nu si-ar fi dorit sa te vada trist, abatut, distrus sufleteste de aceasta uriasa pierdere.
Traieste nu numai pentru tine, dar si pentru cei plecati, caci ei cu certitudine asta si-ar dori pentru tine si pentru ei. Traieste si iubeste, traieste viata asa cum este ea, aminteste-ti de cei plecati si, prin faptele tale, arata-ti respectul si iubirea fata de ei.
Trimit un gand bun si lumina sfanta a unei lumanari catre parintii mei. Tatal meu s-a stins din viata inainte ca eu sa fi implinit 16 ani. Mama s-a stins acum cativa ani. Aprind o lumanare pentru bunica mea, careia ii seman in foarte multe privinte, atat fizic, cat mai ales psihic.
Aprinde o lumanare pentru toti cei dragi tie plecati prea devreme din aceasta lume, plecati de langa noi fizic, dar atat de prezenti mereu in inimile noastre. Dumnezeu sa ii odihneasca.
.jpg)
Iti voi povesti ceva ce rareori am spus cu glas tare altora.
In primii ani dupa moartea tatalui meu, sufeream atat de tare, incat nu puteam vorbi despre el fara sa simt cum sufletul mi se rupe in bucati, sfasiat de dor. Plangeam deseori in timp ce povesteam despre el.
Apoi, intr-o zi, am descoperit ca ma calma sa povestesc despre el zambind la amintirile pe care le pastrez ca pe comori in suflet.
De ce sa il jelesc, cand pot vorbi lumii despre el senina, sa il amintesc in cuvinte frumoase, sa retraiesc clipele petrecute alaturi de el, sa ii fac pe cei din jur sa il vada prin ochii mei, asa cum il vad eu: un barbat frumos, cu ochi negri ca smoala, cu un zambet mucalit pe chip, cu sclipiri de inteligenta in priviri, cu o vorba blanda si inteleapta, cu pofta de viata.
Asa ar trebui sa ne amintim de cei dragi si asa ar trebui sa le cinstim memoria. Ei nu ar fi vrut sub nici o forma sa vada ca traim indurerati, ca plangem mult si suferim, in loc sa ne traim viata si sa zambim la amintirea lor.
Te invit sa descoperi si alte articole interesante de pe acest blog:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu